Copilirea roșiilor în grădină și solar- pas cu pas

Copilirea roșiilor în grădină și solar- pas cu pas

Cheia unei producții mari de tomate constă in copilire, adică în înlăturarea lăstarilor ce cresc pe tulpina principală.

 

Tomatele sunt mândria oricărui țăran sau grădinar. Și mai că nu există grădină fără ele! Sunt dificil de îngrijit, au multe boli și probleme, au nevoie de mult îngrășământ, dar atunci când te răsplătesc, o fac înzecit. Iar anul viitor o iei de la capăt, cu noi speranțe.

Anul trecut Florin a crescut tomate în spatele casei, în ghivece. Și cum era el foarte interesat de îngrijirea lor, a dat peste informații despre copilire. Până atunci habar nu aveam de înțelesul acestui cuvânt, dar apoi parcă ceața s-a ridicat.

Așa că și noi ne-am apucat încă din luna martie de semănat semințe din 2 soiuri tradiționale englezești dar și niște hibrizi. Le-am îngrijit cum am putut mai bine, cu unele probleme pe drum și cu unele pierderi, dar până la urmă au ajuns cu bine în solar. Avem în jur de 50 de fire plantate în solar și 4 fire afară, de curiozitate, să vedem ce se întâmplă cu ele pe vremea din Anglia.

Până acum totul merge bine, le stropim odată la 2 săptămâni cu macerat de urzică, ulei de neem etc. pentru a le întări sistemul imunitar la boli. Acum le pregătesc o zeamă de gunoi și un macerat de tătăneasă.

Deja au dat primele gogonele. Sunt atât de mici și drăguțe, iar plantele sunt deja la al 3-lea etaj floral.

20180603 163836 1440x1920 1 768x1024 - Copilirea roșiilor în grădină și solar- pas cu pas
Plantă de tomate, soi tradițional Stupice, heirloom, cu frunzele ca cele de cartofi.

 

20180610 143503 1440x1920 768x1024 - Copilirea roșiilor în grădină și solar- pas cu pas
Prima gogonea din solar 🍅 bucurie mare

Motivul pentru care copilim

Deoarece planta vrea să se îndesească, creează  “copili” sau lăstari la “subsuoara” acesteia, pe care noi îi îndepărtăm. Dacă i-am lăsa, copilii ar crește foarte mari, luând din energia plantei. Și problema este că nu crește numai unul, ci la fiecare nod unde este o frunză, crește și un copil. Astfel planta s-ar îndesa extrem de mult, ar trebui să fie susținută din mai multe părți iar rodul ar crește peste tot și nu ar avea timpul necesar să crească mare și să se coacă la timp.

Prin copilire aerăm planta și o plantă care poate respira este mai ferită de boli; îi oferim energia necesară pentru a se concentra pe rod și nu pe lăstari; o direcționăm pe verticală, iar ea va crește înaltă și fericită.

De reținut este faptul că se copilesc doar roșiile care au creștere nedeterminată și semideterminată, cele cu creștere determinată (pitice) se lasă să se îndesească, pentru a avea mult rod pe cât mai multe ramuri.

Cum se copilesc tomatele?

Nu este nimic complicat. Trebuie doar să ți se dea puțin ochiul pentru a vedea rapid copilii și chiar și atunci îți mai scapă câțiva. Cum am mai spus, copilii se formează la subsuoara plantei, în “V”-ul format între tulpina principală și o frunză. Pentru a-i îndepărta puteți folosi o foarfecă specială de grădină, mâna, sau o foarfecă normală.

Se spune că momentul ideal ar fi dimineața, pentru ca planta să se vindece în timpul zilei. Unii mai spun că instrumentele ar trebui dezinfectate pentru a nu îmbolnăvi planta, dar eu cred că o plantă sănătoasă va fi ok. De avut în vedere este faptul că dacă aveți de copilit multe plante, pielea vi se va înverzi. Și, dacă atunci când rupeți lăstarul, lăsați un ciot acolo, nu va mai crește altul.

Vă pun jos mai multe poze cu “înainte” și “după” copilire.

received 1680241898756852 1440x1920 768x1024 - Copilirea roșiilor în grădină și solar- pas cu pas
Înainte de copire, se observă clar copilul crescând în “V”-ul dintre tulpină și frunză

 

received 1680241735423535 1440x1920 768x1024 - Copilirea roșiilor în grădină și solar- pas cu pas
Copilul îl ține Florin între degete

 

received 1680241715423537 1440x1920 1 768x1024 - Copilirea roșiilor în grădină și solar- pas cu pas
După ruperea lăstarului, se vede și ciotul rămas

 

20180610 143712 1440x1920 768x1024 - Copilirea roșiilor în grădină și solar- pas cu pas
Înainte de copilire

 

20180610 143724 1440x1920 768x1024 - Copilirea roșiilor în grădină și solar- pas cu pas
După copilire

 

20180610 143727 1440x1920 768x1024 - Copilirea roșiilor în grădină și solar- pas cu pas
După copilire

 

received 1680241728756869 1440x1920 768x1024 - Copilirea roșiilor în grădină și solar- pas cu pas
Lăstarul de tomată îndepărtat

Cum stim când să ne oprim și să nu rupem vârful de creștere? Ca să ne dăm seama care este vârful de creștere, ne uităm după tulpina principală, cea care are florile sau fructele pe ea. La sfârșitul acesteia va fi vârful de creștere, care se cârnește mai târziu. Tot așa trebuie să ne orientăm dacă avem un lăstar mai mare și nu ne dăm seama care e tulpina principală și care e lăstarul. Tulpina principală e cea cu florile pe ea, iar dacă are și lăstarul flori, acestea sunt mult mai puține, mici și subdezvoltate.

Sunt mai multe practici de copilit.

1. Se copilește planta până sus, pe tot parcursul sezonului. Această tehnică se folosește cu precădere afară în aer liber pentru a aera planta și a evita bolile din cauza umezelii.

2. Se copilește planta, dar se lasă un copil să crească, pentru a avea 2 vârfuri. Se folosește cu precădere în solarii, unde ritmul de creștere este mult mai accelerat. Planta va avea nevoie de încă un arac sau ață.

3. Se lasă 2 copili să crească, planta având astfel 3 vârfuri, această tehnică fiind mai rar întâlnită. Suportul suplimentar al plantei este necesar și în această instanță.

4. La cele semideterminate, când ajung la înălțimea lor maximă, nu se mai copilește sus, lăsând planta să arate ca o tufă în vârf, cu mult rod.

Multe lume practică punctele 2,3 și 4 pentru a avea gogonele în toamnă. Noi copilim tot pentru că vremea de aici nu ne permite altceva. Dacă dvs. aveți alte experiențe, lăsați comentariu în căsuța de mai jos.

Cu drag!

Please follow and like us:
follow subscribe - Copilirea roșiilor în grădină și solar- pas cu pas


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


Enjoy this blog? Please spread the word :)